08 oct.

Legenda Muntelui Găina

Legenda Muntelui Găina este strâns legată de râul Arieş, care traversează Munţii Apuseni. Astfel, se spune că pe Muntele Găina trăia o zână nemaipomenit de frumoasă, care locuia într-un palat strălucitor. Zâna avea o găină cu pene de aur. Găina îi făcea zilnic câte trei ouă de aur, iar zâna dăruia aceste oua fetelor sărace din zonă care urmau să se mărite.   Trei feciori de-ai locurilor, auzind de bogăţia ei, s-au deghizat în haine femeieşti, au reuşit printr-un şiretlic să pătrundă în palat şi să fure găina. În fuga lor, au scăpat din coş ouăle de aur, care s-au spart în râul Arieş. De atunci, Arieşul poartă în nisipul său fărâmituri de aur. Timp de sute de ani localnicii au scos aur din Arieş cu ajutorul unor instrumente rudimentare. Din păcate, în prezent aurul din bazinul Arieşului nu mai este exploatat. Legenda a fost purtată şi transmisă şi prin intermediul celei mai mari manifestări populare în aer liber din România. În fiecare an, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie (Sfântul Ilie), mii de moţi şi turişti urcă pe platoul muntelui pentru a participa la ”Târgul de fete”.   Pornit iniţial ca o întâlnire între locuitorii satelor răsfirate prin munţi, pentru ca oamenii să-şi găsească mai uşor partenerul sau partenera de viaţă, cu timpul târgul a devenit un prilej de promovare a tradiţiilor populare: a dansului şi a muzicii folclorice. Prima menţiune a Târgului de fete de pe Muntele Găina datează din anul 1816, dar începuturile acestui eveniment trebuie căutate mult în timp.    Pe vremuri, ritualul începea sâmbata seara, când se adunau feciorii. Peste noapte, tinerii cântau şi beau ţuică. În zori, apăreau fetele şi nevestele, şi toată petrecerea se muta pe creasta Găina. Dansul era obligatoriu, ca flăcaii să vadă că fata nu şchiopăta. Se înfiripa şi negoţul: după locul de obârşie, negustorii vindeau fie cireşe şi miere, fie rachiu, fie ciubere sau oale smălţuite. Momentul cel mai important îl reprezenta „târguirea” fetelor. Părinţii puneau pe masă plăcintă, găini fripte, palincă, iar tatăl baiatului se înfăţişa şi începeau „negocierile”. Dacă părinţii cădeau la înţelegere, fata era invitată la joc şi apoi cântărita pe o scândură în balans, la capătul căreia era pusă zestrea.

Distribuie daca ti-a placutShare on Facebook
Facebook
0Tweet about this on Twitter
Twitter