16 nov.

Before the Flood, un documentar foarte important, gratuit pe YouTube

Rezultatul a peste trei ani de călătorii și interviuri, Before the Flood este un documentar al celor de la National Geographic pe care îl puteți viziona gratuit pe YouTube.

Încălzirea globală este o problemă cât se poate de serioasă, una care ne afectează pe toți și la care contribuim cu toții în egală măsură. Cea mai gravă parte a ecuației este că nu face decât să se agraveze odată cu trecerea timpului. Din acest motiv, de-a lungul anilor, au fost create mai multe documentare menite să atragă atenția asupra subiectului și asupra efectelor reale și potențiale derivate din încălzirea globală. Before the flood este doar cel mai recent exemplu de asemenea documentar.

Before the flood este un documentar cu o investiție semnificativă în spate și cu Leonardo DiCaprio ca narator și personaj principal. Regizat de către Fisher Stevens, documentarul a fost filmat pe parcursul a trei ani printr-o varietate foarte mare de teritorii afectate într-o măsură mai mică sau mai mare de încălzirea globală.

În țări dezvoltate sau aflate în curs de dezvoltare, câștigătorul premiului Oscar și Mesagerul ONU pentur Pace – Leonardo DiCaprio a luat interviuri mai multor indivizi, personalități și oameni de rând, ce au fost afectați de această situație din ce în ce mai dezastruoasă. În același timp, veți vedea în fața camerei, persoane care pot schimba într-o oarecare măsură destinul planetei. În documentar, sunt surprinse câteva declarații foate pătimașe pe marginea subiectului, dar și câteva afirmații pragmatice vizavi de direcția spre care ne îndreptăm.

Dacă vizionați documentarul și partajați hashtag-ul #BeforeTheFlood pe Facebook, Twitter și Instagram între 24 octombrie și 18 noiembrie, 21st Century Fox și National Geographic s-au angajat să doneze câte un dolar fundațiilor Pristine Seas și Wildlife Conservation Society. Din acest, motiv și numai, acesta ar putea fi cel mai important documentar pe care îl vedeți anul acesta și unul pe care trebuie să-l promovați.

08 nov.

Planurile şi bugetele românilor pentru sărbătorile de iarnă

Trei sferturi dintre români intenţionează să petreacă Crăciunul acasă, alături de familie. Dintre persoanele cu planuri pentru Revelion, mai mult de jumătate se gândesc să stea acasă, 12% vor merge la rude sau prieteni, iar 10% și-au rezervat deja o excursie în țară sau în străinătate.

Aproximativ unu din cinci români şi-a făcut planuri pentru petrecerea Crăciunului şi Revelionului încă din luna octombrie. În schimb, doar 13% dintre respondenţi au putut afirma că au un plan concret pentru petrecerea Zilei Naţionale a României şi a Sfântului Andrei, potrivit unui studiu realizat în perioada 24-28 octombrie 2016, Cult Market Research. Rezultatele obţinute sunt reprezentative la nivel naţional.

Pentru aceste două evenimente, cea mai mare parte a românilor ar aloca sub 300 de RON. Indiferent dacă şi-au făcut sau nu planuri, 60% dintre aceştia intenţionează să stea acasă de 1 Decembrie 2016 şi Sfântul Andrei. Jumătate dintre românii care au planuri de Crăciun vor aloca între 101 şi 500 de RON buget pentru fiecare membru al familiei. Trei sferturi dintre români intenţionează să petreacă Crăciunul acasă, alături de familie.

Dintre persoanele cu planuri pentru Revelion, mai mult de jumătate se gândesc să stea acasă, 12% vor merge la rude sau prieteni, iar 10% și-au rezervat deja o excursie în țară sau în străinătate. O treime vor plăti pentru distracţia dintre ani între 301 şi 1000 de RON. La restaurante sau în cluburi s-au hotărât să meargă deja de Revelion 7% dintre români.

Persoanele din mediul rural ar opta, mai degrabă, să petreacă sărbătorile de iarnă acasă cu familia. Românii care locuiesc în mediul urban şi-ar dori, mai mult decât cei din mediul rural, să fie în vacanţe prin ţară de sărbători. De asemenea, tinerii români ar călători prin ţară, în timp ce persoanele mai în vârstă ar sta alături de familie acasă. Românii cu vârste între 30 şi 39 de ani doresc să meargă acasă la rude sau prieteni de Revelion.

Femeile îşi doresc să petreacă toate cele patru sărbători acasă cu familia într-o mai mare măsură decât bărbaţii. Categoriile de români mai nehotărâţi cu privire la petrecerea sărbătorilor de iarnă sunt persoanele care locuiesc în mediul urban, bărbaţii şi persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 şi 49 de ani.